Avertismentul medicilor: Crește numărul cazurilor de „ciupercă neagră” în România la pacienți care au trecut prin COVID-19

Avertismentul medicilor: Crește numărul cazurilor de „ciupercă neagră” în România la pacienți care au trecut prin COVID-19
Sursa FOTO: Comitetul de coordonare a vaccinării
Publicat: 16/12/2021, 20:04

Medicii atrag atenția că șase cazuri de mucormicoză, supranumită „ciuperca neagră”, la pacienți care au trecut prin COVID-19 au fost diagnosticate, în doar o lună, la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București, unde, în 15 ani, au fost doar patru astfel de cazuri.

Medicii atrag atenția că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienților diagnosticați cu mucormicoză a crescut simțitor.

„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză și suntem un centru cu adresabilitate mare.
Acum, am avut șase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simțitor și ne așteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză.
Mare parte dintre aceștia erau pacienți diabetici, dar am avut și pacienți non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi”, spune directorul medical al Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București, Răzvan Hainăroșie, potrivit Comitetului de coordonare a vaccinării.

Dintre cei șase pacienți diagnosticați cu mucormicoză, patru au avut o evoluție favorabilă, unul a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat.

De regulă, infecția cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună și jumătate după ce pacienții s-au vindecat de COVID-19. Medicii spun că vârsta pacienților diagnosticați este în scădere.

Ce este mucormicoza și care sunt simptomele

Mucormicoza este o infecție fungică rară cauzată de expunerea la un anumit tip de mucegai care se găsește în mod obișnuit în sol, plante, gunoi de grajd și fructe sau legume în descompunere. Acestă ciupercă nu este dăunătoare pentru majoritatea oamenilor, dar poate provoca infecții grave în rândul celor cu sistem imunitar slăbit.

Conform medicilor, ciuperca neagră afectează sinusurile, creierul și plămânii și poate fi fatală pentru pacienții diabetici sau cu imunitatea scăzută.

Potrivit statisticlilor, mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortaliate cuprins între 36 și 40 la sută, în timp ce, în cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 și 100%. De aceea, spun medicii, identificarea precoce a mucormicozei este extrem de importantă, iar inițierea tratamentului este esențială.

Cele mai frecvente simptome observate la pacienții cu mucormicoză asociată cu COVID-19 au fost durerea facială, ptoza palpebrală, scăderea acuității vizuale și chiar pierderea vederii, afectare sinusală cu risc de extindere cerebrală și pulmonară.

Boala nu este contagioasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi răspândită în urma contactului cu oameni sau cu animale infectate.

Un articol publicat de National Geographic notează că mucormicoza poate afecta persoanele imunocompromise dacă aceștia intră în contact cu sporii ciupercii. Persoanele pot fi infectate dacă inhalează sporii sau dacă ciuperca pătrunde în organism printr-o tăietură a pielii, zgârietură sau arsură.

Printre simptomele care apar în cazul infecţiei se numără nasul înfundat şi sângerări, dureri şi inflamații ale ochiului, pleoape căzute şi vedere înceţoşată sau chiar pierdere a vederii. De asemenea, pe piele pot apărea pete de culoare neagră.

Medicii afirmă că în majoritatea cazurilor, pacienţii ajung la spital când infecţia este deja avansată și când și-au pierdut vederea iar singura soluție în cazul acestora este îndepărtarea chirurgicală a ochiului pentru a opri infecția să ajungă la creier.

Mucormicoza a început să apară în rândul pacienților care s-au vindecat de COVID, iar boala a făcut ravagii în India în valul al doilea val pandemiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?